George Copos a vorbit pe marginea scandalului de plagiat in care este implicat. Omul de afaceri spune ca isi va dovedi nevinovatia, iar apoi se gandeste sa se adreseze instantei, asta dupa ce imaginea sa a avut de suferit.
Acuzat de plagiat de Catalin Parfene, un tanar istoric, actual angajat al Federatiei Romane de Fotbal, George Copos se apara.
Prezent la Tribunalul Bucuresti, acolo unde s-a judecat un nou termen din “Dosarul Loteria 2”, fostul patron al clubului Rapid a vorbit despre cartea scrisa de el dupa gratii: “Aliante matrimoniale in politica principilor Tarii Romanesti si Moldovei intre secolele XIV-XVI”.
„Poate ma voi adresa instantei”
Practic, pentru “Berlusconi din Giulesti” a fost un nou motiv sa se planga in stilul sau deja cunoscut. “Am fost calomniat brutal, in special de presa, a patra putere in stat.Voi avea un raport de plagiat, de la o firma de specialitate si voi trimite acest raport si catre presa. Am tot respectul pentru domnul Catalin Parfene, care sint sigur ca a depus un efort mare pentru a scrie lucrarea sa, dar o carte care nu a fost publicata niciodata nu poate fi plagiata. Imi asum toata responsabilitatea pentru cele cinci carti pe care le-am scris. Cand voi avea raportul de plagiat voi lua o decizie. Poate ca ma voi adresa instantei pentru ca prea multa lume si-a varsat veninul pe mine. Daca raportul de plagiat va fi unul corect, de maximum 3-4%, atunci inseamna ca voi m-ati calomniat” , a spus George Copos in fata televiziunilor.
CITESTE SI:
A stat 400 de zile dupa gratii
In spatele gratiilor, George Copos a scris cinci lucrari stiintifice, iar pentra acest lucru i s-au sters 150 de zile din pedeapsa sa. In plus, acetuia i s-a redus la o treime sederea la Rahova datorita varstei sale, Copos fiind trecut de 60 de ani, dar si pentru munca depusa la atelierul de tamplarie al penitenciarului. Astfel, dupa 400 de zile, omul de afaceri a fost eliberat, fiind primul inculpat in Dosarul Transferilor care merge acasa.
Ion Margarit